Terra Madre Balcani ajunge la Bruxelles!

A 5-a ediție a evenimentului Terra Madre Balcani – întâlnirea care reunește comunitățile preocupate de alimentație din sud-estul Europei – va avea loc în capitala Uniunii Europene între 21 și 23 mai 2018.

 

După patru ediții în Sofia (2010, 2012), Dubrovnik (2014) și Tirana (2016), rețeaua Terra Madre Balcani a decis să-și facă auzită vocea în locația care este însuși centrul dezbaterilor europene, într-un an decisiv pentru viitorul noii Politici Agricole Comune.

Peste 100 de delegați din 9 țări (Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Kosovo, Montenegro, Republica Macedonia, România și Serbia) se vor întâlni la Bruxelles, ca reprezentanți ai potențialului diversificat al rețelei Terra Madre Balcani (o rețea cu rădăcini adânci în această regiune, unde se bucură de mii de susținători, 24 de prezidii Slow Food, peste 100 de comunități preocupate de alimentație, 50 de maeștri bucătari și 15 programe educative cu privire la nutriție și gust).

Fiind locul de unde provin marea majoritate a fermierilor mici din UE, Balcanii au practici agricole și tradiții alimentare de excepție. Acest potențial este adesea redus la tăcere de diferențele dintre politici, implementarea lor și realitatea de pe teren. Lunile următoare vor fi decisive pentru definirea direcțiilor noii Politici Agricole Comune, al cărei impact va fi resimțit în special în țările membre UE și în țările candidate. Slow Food are convingerea că reforma PAC ar trebui să includă nu numai producția alimentară, agricultura și comerțul, ci și calitatea alimentelor și a mediului, sănătatea, resursele și gestionarea terenurilor, aspectele ecologice, valorile sociale și culturale. Astfel concepută, PAC ar putea oferi o dezvoltare rurală durabilă autentică, contribuind astfel la o integrare mai profundă în UE.

Terra Madre Balcani va iniția o serie de evenimente al căror obiectiv este acela de a scoate la iveală potențialul ascuns al Balcanilor, de la dezbateri politice până la degustări alimentare și relaționarea cu producătorii de alimente artizanale din regiune.

Evenimentul Terra Madre Balcani se desfășoară sub umbrela Președinției bulgare a Consiliului UE, care acordă o atenție deosebită Balcanilor de Vest și viitorului lor în UE. Prin urmare, punctul central al ediției din acest an va fi conferința intitulată „Potențialul Balcanilor de Vest pentru o dezvoltare rurală durabilă ca un motor al integrării în UE”. Aceasta va avea loc marți, 22 mai, la Parlamentul European și va fi găzduită de cinci membri ai Parlamentului European: Vladimir Urutchev și Andrey Kovatchev (Bulgaria), Adina-Ioana Vălean (România) și Dubravka Šuica și Ivana Maletić (Croația). Se va concentra pe potențialul Balcanilor pentru o dezvoltare rurală durabilă, ca un motor al integrării în UE. Ziua Internațională a Biodiversității, 22 mai, va fi sărbătorită cu o expoziție și o degustare de alimente din Balcani, sub marca biodiversității, organizată în fața cantinei Parlamentului. Alimentele vor fi selectate dintre produsele Prezidiilor Slow Food și Ark of Taste din zonă.

Iaurtul bulgar (kiselo mlyako) obținut din laptele produs de rase autohtone bulgare va fi prezentat în diferite forme de către maestrul bucătar Georgi Boykovski (Bulgaria) în cantina Parlamentului European.

Conferința „Viitorul patrimoniului alimentar balcanic”, care va avea loc în data de 23 mai, va dezvălui în detaliu necesitățile, constrângerile și potențialul producătorilor artizanali din Balcani de a adăuga valoare alimentelor lor prin programele de calitate ale UE (DOP / IGP). Conferința va fi organizată în parteneriat cu DG Agri și găzduită de Reprezentanța Permanentă a Bulgariei la Bruxelles.

În seara zilei de marți, 22 mai, restaurantele din cadrul Alianței „Slow Food Chefs” din Bruxelles vor organiza o serie de cine festive cu participarea unor maeștrii bucătari invitați din Balcani. Împreună, vor forma parteneriate, vor crea meniuri ad-hoc, reprezentând bogăția patrimoniului gastronomic al Balcanilor, încă necunoscute pentru mulți.

Cea de-a cincea ediție a Terra Madre Balcani este organizată de Slow Food Balkans împreună cu membrii PPE din Parlamentul European din Bulgaria, Croația și România care participă la delegațiile PE pentru relațiile cu țările din Balcanii de Vest; și a fost adusă la viață cu contribuția Comisiei Europene și a reprezentării permanente a Republicii Bulgaria în UE.

 

Pentru informații suplimentare:

www.slowfood.com

www.terramadre.org

www.slowfoodfoundation.com/

 

Dessislava Dimitrova

Slow Food Balkans – Președinte

+359 885 432 540

dessidim3010@gmail.com

 

Michele Rumiz

Slow Food – Coordonator pe zona Balcanilor

+39 345 027 2014; m.rumiz@slowfood.it

Paola Nano

Slow Food – Șef birou, Presa internațională

p.nano@slowfood.it, internationalpress@slowfood.it

Anne-Marie Matarrese

Slow Food – Director comunicări, Biroul din Bruxelles

+32 494 245 185; a.matarrese@slowfood.it

 

Slow Food este o organizaţie de bază la nivel mondial, al cărei scop principal este să trăim într-o lume în care toţi oamenii să poată avea acces şi să se bucure de alimente care le fac bine, care sunt bune pentru cei care le cultivă și pentru planetă. Slow Food cuprinde peste 1 milion de activişti, bucătari, experţi, tineri, fermieri, pescari şi cadre universitare în peste 160 de țări.

  • Did you learn something new from this page?
  • yesno