Terra Madre Balcani 2012

Ca urmare a succesului primei ediții din 2010, cea de-a doua întâlnire a Rețelei Terra Madre din Peninsula balcanică va avea loc la Academia Bulgară de Științe, între 29 iunie-1 iulie 2012.

Rețeaua Terra Madre Balcani a fost lansată la Sofia în 2010, și este o primă astfel de rețea care unește comunitățile hranei din mai multe țări din aceeași regiune. Țările balcanice au tradiții gastronomice comune și condiții socio-economice similare. De aceea, păstrarea moștenirii lor rurale necesită eforturi comune și la momentul potrivit, dincolo de granițele naționale.

Peste 23 de delegați și 20 de observatori vor reprezenta România la eveniment. Slow Food și rețeaua Terra Madre sunt bine înrădăcinate în România și formează un grup amplu de actori locali, de peste 400 de membri Slow Food, 2 Prezidii Slow Food, 12 comunități ale hranei Terra Madre, și 3 programe de educație privind hrana și gustul, în școli.

Având cel mai mare procent de populație angajată în agricultură – 20% din toată forța de muncă agricolă din Uniunea Europeană, delegații din România vor face cunoscută experiența lor privind promovarea produselor alimentare locale, realizate de micii fermieri și comunitățile rurale. Această experiență include și multe din piețele țărănești organizate de către convivium-urile Slow Food, pentru a promova educația pentru hrană și a susține modul de viață al micilor fermieri, precum piața țărănească organizată de Slow Food Brașov, Roadele Pământului sau Târgul Țăranului în București, la The Ark.

Produsele locale de la Prezidiile Slow Food și comunitățile hranei din România vor fi prezentate la piața cu acces liber ce va fi organizată la Terra Madre Balcani, la Sofia, începând de sâmbătă după amiaza. Acolo vizitatorii vor avea ocazia unică de a gusta și cumpăra o selecție excepțională de produse din comunitățile hranei și Prezidiile Slow Food, inclusiv dulcețuri și gemuri din satele săsești din Transilvania, brânză de burduf din munții Bucegi, precum și ceapă roșie din Valea Arieșului.

*Terra Madre și Salone del Gusto vor avea loc în 25-29 octombrie 2012, la Torino, în Italia. Întâlnirea internațională mondială va arăta extraordinara diversitate a hranei de pe toate continentele și va reuni micii fermieri și artizanii hranei din jurul lumii, care urmăresc aplicarea principiilor producției bune, curate și corect prețuite.

În acest an Terra Madre și Salone del Gusto vor găzdui o expoziție pe 180 de metri pătrați, dedicată regiunii Balcanilor, în care mai mult de 50 de comunități ale hranei și Prezidii vor prezenta și vinde produsele lor. Zona de expunere va fi împărțită în patru parcursuri diferite, ale diversității hranei regionale: brânzeturi de munte, preparate conservate, băuturi alcoolice și vinuri, precum și ierburi sălbatice.

Pentru mai multe informaţii:
www.slowfood.com 
www.terramadre.org 
www.slowfoodfoundation.org 

Michele Rumiz
Slow Food – Coordonator pentru țările balcanice
+39 0172 419 746; m.rumiz@slowfood.it

Paola Nano
Slow Food – Biroul de presă
+39 0172 419 645, p.nano@slowfood.it

Dessislava Dimitrova
Coordonator de eveniment și Consilier Slow Food International
+359 885 432 540; dessidim3010@gmail.com

  • Did you learn something new from this page?
  • yesno